O bijuterie dentara pentru farmecul si increderea ta!

Sigur ai văzut undeva o vedetă care avea o bijuterie dentară pe dinți. Și probabil ai crezut că e prea scumpă, sau prea pretențioasă. 


Dar nu e despre asta. Este despre încrederea pe care o ai in tine și despre faptul că iți place să porți bijuterii. În urechi, la gît, pe degete, și de ce nu, poate în nas, în sprânceană, obraz sau oriunde altundeva vrei. 


Suntem liberi să ne împodobim așa cum ne place. Iar atunci cand ne mândrim cu dinți albi, străucitori, parcă-ți vine să le pui și un mic cristal Swarovski. 


De ce ? Pentru ca meriți! Nu trebuie să fii un cântareț extravagant, o actrița cunoscută sau un fotbalist milionar! Dacă-ți place, puneți și tu!

Ce bijuterii îmi pot pune pe dinți?

Bijuteriile dentare pot varia în funcție de preferințele și stilul fiecărei persoane. Iată câteva opțiuni populare:

  1. Pietre de sticlă, cristale sau diamante:

    • Acestea sunt mici bijuterii care pot fi aplicate pe dinți, adăugând un aspect strălucitor și elegant.
    • Poți alege de la cristale Swarovski până la pietre semiprețioase în culori diferite: roz, verde, albastru.
    • Pot fi plasate pe un singur dinte sau pe mai mulți, în funcție de preferințe.
  2. Stele sau inimi:

    • Bijuteriile sub formă de stele sau inimi sunt adesea alese pentru a crea un efect jucăuș și atrăgător.
    • Pot fi aplicate pe dinți anteriori sau laterali.
  3. Simboluri sau litere:

    • Unele persoane aleg să-și personalizeze bijuteriile dentare cu inițiale, simboluri sau cuvinte scurte, care exprimă o pasiune sau o afecțiune.
strasuri pe dinti lipite la cabinet stomatologic sector 4 valfamilydent
stras dentar aka bijuterie dentara la ValFamilyDent

Bijuterii dentare puse la noi în cabinet.

Unde găsesc bijuterii dentare?

Online. Există multe astfel de magazine care le comercializează. Cristalele dentare Skyce Crystal de la Ivoclar sunt printre cele mai cunoscute. 
Nu sunt scumpe, încep chiar de la 29 de lei, si prețul crește în funcție de materialul din care sunt făcute. 

Puteți încerca la dentmarket.ro, la nastimed.ro, sau la dentex.ro

Apoi vă așteptăm în cabinet să le fixăm. 

Pot să lipesc singur un ștras dentar?

Cu siguranță NU. Știm că există astăzi tot felul de adezivi puternici, de genul SuperGlue pentru sticla sau porțelan. Totuși, nu va hazardați săa faceți asta, sunt substanțe chimice periculoase pentru corpul uman. Riscați să stricați smalțul dintelui pentru totdeauna. 
În plus, la cabinet durează puțin și este ieftin. 

Cum se pune o bijuterie dentară?

Procedura de aplicare a bijuteriei dentare implica urmatorii pași:

 

  1. Curățarea și pregătirea suprafeței dintelui: Dentistul va îndepărta placa bacteriană și orice reziduuri de pe dinte pentru a asigura o aderență optimă a bijuteriei. Suprafața dintelui va fi pregătită pentru a permite adezivului să se fixeze mai bine. Aplicarea bijuteriei se poate face atât pe dintele natural cât și pe o coroană dentară.

  2. Aplicarea adezivului dentar: Dentistul aplica un adeziv special formulat pentru mediul oral. Acesta trebuie să fie suficient de puternic pentru a fixa bijuteria, dar și suficient de delicat pentru a nu deteriora smalțul dintelui.

  3. Fixarea bijuteriei dentare: Bijuteria este plasată pe adezivul aplicat anterior și fixată în poziție. Dentistul folosește o lampă de polimerizare pentru a întări adezivul și a asigura o fixare durabilă.

  4. Întărirea adezivului cu lumină UV: După fixarea bijuteriei, se folosește o lampă cu lumină ultravioletă (UV) pentru a întări adezivul.

Ce garanție au bijuteriile dentare?

 Durata de viaţă a bijuteriilor dentare este de aproximativ 1-2 ani, dar dacă te plictisești de ele sau vrei să le înlocuiești, poți face asta oricând dorești. Evident, tot la cabinet.

Dintele este afectat de adezivul folosit?

Nu. La lipirea unei bijuterii dentare nu se îndepărtează din substanța dură dentară, iar adezivul este special. Procedura nu va afecta smalțul sau integritatea dentară.

Bijuteria dentară are nevoie de îngrijire specială?

Nu. Are nevoie doar de o igienă orală constantă. Periaj corect de doua ori pe zi și folosirea aței dentare.

Singura atenționare ține de alimentele consumate. Trebuie evitate alimentele foarte tari, sau lipicioase. Mare grijă la nuci, alune, semințe, caramele și gumă de mestecat!

 

Evitați obiceiurile dăunătoare dinților. 

  • Nu vă roadeți unghiile!
  • Nu deschideți ambalajele cu dinții!
  • Nu spargeți nuci în dinți! (da, știm cazuri!)

Ce fac dacă ștrasul dentar s-a dezlipit?

Daca ați reușit să salvați pietricica este foarte bine. Veniți la cabinet si o lipim la loc. Daca ați inghițit-o, nu vă speriați, nu este digerabilă.

 

Bijuteriile dentare sunt proiectate special pentru uz stomatologic și sunt fabricate din materiale sigure. Va iesi afara pe cale naturala si nu va afecta organele interne.

 

Singurul inconvenient este că va trebui să urmăriți materia fecala din perioada următoare. Cum? Asta tine de imaginația și confortul dvs. 

Știai că?

Pentru împătimiții tatuajelor, pe dinți se pot face și tatuaje?

 

Nu va începe dentistul să deseneze pe dintele tău, dar iți va monta pe el o coroană ceramică pe care a fost tatuat un desen.

 

Poate fi pusă atât pe molari cât și pe dinții frontali. Pentru asta, medicul dentist colaborează cu un laborator stomatologic specializat în tatuaje. 

La final se aplică un sigilant care apără tatuajul de salivă și eroziune.

un trandafir pe dinte

Cât costă sa-ți pui o bijuterie dentară?

Programează-te acum și hai să vedem împreună cât de mult ți se schimbă zâmbetul, înfățișarea si buna-dispoziție! 

cristal Swarovski pe dinte

Sursă imagini cu tatuaje pinterest.com 
Sursă imagine aplicare ruj pixabay.com 

Autor

  • Dentist bun Valfamilydent Cabinet Stomatologic Berceni

    Dr. Irina Udrescu a absolvit Facultatea de Medicină Dentară Titu Maiorescu și a obținut competența în Implantologie orală în cadrul Universității Carol Davila. Este o persoană ambițioasă, devotată meseriei de medic, urmărind să se perfecționeze în permanență. Este empatică, întotdeauna atentă la dorințele și nevoile pacienților.

    View all posts
Scroll to Top